Conferinţa este organizată de ONU, însă este găzduită de Arabia Saudită – unul dintre principalii participanţi la războiul din Yemen, din cauza căruia 80% din populaţia yemenită depinde de ajutoarele umanitare, scrie RADOR.
ONU organizează o conferință virtuală de strângere de fonduri pentru Yemen

A început conferinţa virtuală pentru Yemen, organizată de Organizaţia Naţiunilor Unite, în efortul de a se strânge ajutoare umanitare de urgenţă în valoare de câteva miliarde de dolari pentru statul devastat de război, care se confruntă acum şi cu epidemia de SARS-CoV-2.