De asemenea, oficialul BNR a subliniat că i se pare "nesănătos" şi faptul că pentru anumite industrii există eliminarea cotei de de sănătate, astfel că oamenii care lucrează în acele industrii beneficiază de asistenţă sanitară pe buzunarul celorlalţi.
Eugen Rădulescu că una dintre cauzele pentru care România are un deficit bugetar mare este aceea că se încasează puţini bani, problema pe partea de colectare a veniturilor fiind că sistemul de impozite şi taxe a devenit un adevărat șvaițer.
"Sigur, în momentul în care noi avem 27% venituri bugetare în timp ce media Uniunii Europene este de fapt peste 40% este clar că una dintre cauzele pentru care avem un deficit bugetar mare este acela că încasăm puţini bani. Nu că am cheltuit foarte mulţi, ci că încasăm prea puţin din impozite şi taxe. Iar calculele pe care le-a făcut şi Consiliul Fiscal, pe care le-am făcut şi noi, arată că partea problematică aici este aceea de colectare a veniturilor. Iar colectarea veniturilor are o teribilă problemă din aceea că sistemul de impozite şi taxe a devenit un adevărat schweitzer. Sunt atâtea scutiri, atâtea bonificaţii, ca să le spun aşa, de care beneficiază unele industrii sau unii plătitor de taxe, încât s-a ajuns să existe mai multe categorii de de oameni. Sunt unii care plătesc taxe, care datorează taxe şi care le plătesc şi unii care nu mai datorează taxe. Iar unele dintre aceste iertăciuni, să spunem, de taxe, sunt stridente şi greu de explicat. Pentru mine rămâne o enigmă cum este posibil ca sectorul IT, care are cele mai mari venituri din economie, mă rog, poate nu cele mai mari întotdeauna, dar în orice caz, venituri foarte ridicate, să beneficieze de eliminarea impozitului pe venit. Cum se poate asta? Oameni care câştigă, cei mai mulţi dintre ei, 2.000, 3.000, 4.000 euro pe lună nu plătesc impozit pe venit. Mi se pare destul de nesănătos şi faptul că pentru anumite industrii există eliminarea cotei de de sănătate, CASS-ului. Deci, ce înseamnă asta? Înseamnă că cei câteva zeci, dacă nu sute de mii de oameni care lucrează în acele industrii merg la şi beneficiază de asistenţă sanitară pe buzunarul celorlalţi", a spus Eugen Rădulescu, care a participat la conferinţa de presă pentru lansarea "Raportului asupra stabilităţii financiare ediţia 1/2023 (nr. 14 (24)/2023)".
El a subliniat că măsurile populiste generează disparităţi fiscale.
"Niciodată nu este plăcut să creşti impozitele. Niciodată. Totdeauna, atunci când ţi se dă îţi fată vaca, când ţi se ia îţi moare viţelul. Aici vorbim în primul rând despre eliminarea disparităţilor fiscale pe care le generează măsuri populiste, pentru că nu se poate considera altfel. Tot auzim că vor pleca IT-ştii. Haida-de! Unde credeţi că există impozite atât de mici în lumea largă încât vreunul dintre ei să plece? Ştiu cazuri de oameni care lucrează în IT şi care lucrează pentru companii internaţionale. Slavă Domnului că n-au de ce să stea în alte părţi. Pot să stea foarte bine şi în ţara noastră, unde aproape că nu plătesc impozite, în loc să trăiască în vestul Europei, unde sunt taxaţi la sânge. Ideea că vor pleca IT-ştii, pentru că vor găsi locuri mai bune plătite în străinătate, aş vrea s-o văd şi pe asta", a spus Eugen Rădulescu, întrebat de jurnalişti dacă este de dorit să se umble la fiscalitate în acest an.