Potrivit datelor oficiale ale companiei EUROINS, societatea a plătit, în ultimii 10 ani, peste 765 de milioane de lei statului român, însemnând taxe, impozite și alte contribuții.
Dar să vedem cum arată cifrele:
CÂT A PLĂTIT EUROINS STATULUI ROMÂN ÎN ULTIMII 5 ANI
2018 - 51.194.903 LEI
2019 - 77.024.765 LEI
2020 - 82.981.126 LEI
2021 - 126.702.086 LEI
2022 - 240.021.453 LEI
SURSA: EUROINS
Interesant este că, în ultimii 5 ani, aceste taxe și impozite, plătite de asigurator, au crescut de 5 ori. Concret, de la peste 50 de milioane de lei, în 2018, la aproape un sfert de miliard de lei. Creșterea a fost constantă, ceea ce înseamnă că activitatea EUROINS a fost din ce în ce mai profitabilă. Cu alte cuvinte, firma era pe cai mari!
Cu atât mai ciudată este decizia luată în martie 2023, cea de declanșare a procedurii de faliment a EUROINS, o societate care strict contabil nu are datorii și este un bun plătitor la bugetul de stat.
Ce se putea face, însă, în beneficiul tuturor românilor, cu 765 de milioane de lei, adică peste 150 de milioane de euro?
Potrivit Casei Naționale de Pensii, pensia minimă în România este de 1250 de lei. Banii plătiți la stat de către EUROINS în ultimii 10 ani sunt echivalenți cu plata a 612 mii de pensii minime. Tot cu acești bani, într-o țară care suferă de lipsa infrastructurii rutiere, s-ar fi putut construi 15 kilometri de autostradă sau 20 de școli moderne. În România, țara școlilor cu WC în curte, această problemă rușinoasă pentru un stat european ar fi fost rezolvată doar cu o zecime din taxele și impozitele plătite de EUROINS.
ECHIVALENTUL TAXELOR ȘI IMPOZITELOR EUROINS
612.000 DE PENSII MINIME
15 KM AUTOSTRADĂ
20 DE ȘCOLI MODERNE
Ce mai pierd românii din falimentarea liderului pieței de asigurări auto, în afara sumelor plătite la stat de către companie? Mii de locuri de muncă, la nivel național, adică în toată țara, nu numai în Capitală. În plus, 3 milioane de asigurați sunt disperați de situație, iar proprietarii celor 10 milioane de vehicule din România vor plăti, dacă nu plătesc deja, polițe RCA mai scumpe.