Site-ul aduce informații la zi publicului, precum și transmisii live ale concertelor din Festival. Programul complet, disponibilitatea biletelor în timp real, dar și acces la fotografii și imagini oficiale din cadrul Festivalului sunt, de asemenea, disponibile.
Site-ul a devenit funcțional începând de marți, 5 septembrie, timp în care s-au făcut actualizări și verificări suplimentare.
Pe data de 28 august, site-ul Festivalului Enescu a fost preluat de hackeri, în urma unui atac informatic. Atacatorii au solicitat plata unei recompense în schimbul returnării datelor. Organizatorii Festivalului Enescu au refuzat să dea curs solicitării și au demarat acțiuni pentru investigarea situației, recuperarea datelor, restabilirea site-ului într-o formă securizată la un nivel superior și pe un alt server. Au fost sesizate organele legale.