Ortodoxe
Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest
Greco-catolice
Sf. ap. Sosipatru, Erast şi cei împreună cu ei, din cei 70; Sf. m. Orest
Romano-catolice
Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.
Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 noiembrie.
Aceşti şase sfinţi sunt dintre cei şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Hristos. Sfinţii Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, au fost martirizaţi de Nero (54-68), la Roma.
Sfântul Sosipatru, pe care îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, a fost episcop al Iconiei, săvârşindu-se în pace.
Sfântul Erast, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost mai întâi iconom al Bisericii Ierusalimului, după aceea, fiind episcop al Paneadiei (Palestina), s-a mutat la Domnul.
Sfântul Cvart, episcopul Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credinţă şi a convertit mulţi greci la credinţa creştină.
Sfântul Terţiu a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).
* Sfântul Mucenic Orest era un tânăr doctor, originar din oraşul Tiana, din Capadocia. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), a fost supus la multe chinuri pentru a renunţa la credinţa în Hristos. Şi-a dat sufletul după ce un cal sălbatic l-a târât 24 de mile departe de cetatea Tiana.