Fecioara Maria de la Guadalupe - o istorie veche de aproape 500 de ani
Ce n-au reușit să facă misionarii spanioli a făcut Sfânta Fecioară: i-a convertit pe mexicani la creştinism prin cântece şi flori.
În dimineaţa zilei de 9 decembrie a anului 1531, un campesino, un ţăran indian, un om sărac, simplu, un dezmoştenit al pământului, mergea pe drumul care ducea spre Ciudad de Mexico.
Avea 48 de ani, se convertise şi se botezase de curând, şi acum mergea la mănăstirea Sfânta Cruce a franciscanilor din marginea oraşului Mexico să asculte liturghia şi să continuie instrucţia religioasă. La botez şi-a părăsit muncile păgâne şi şi-a luat numele de Juan Diego.
Trecând pe lângă colina Tepegac aude un concert extraordinar de păsări: ecoul repeta melodiile ca o muzică cerească. Surprins, ţăranul se întreabă: „Sunt oare vrednic de ce aud? Nu cumva visez? Oare m-am trezit? Unde sunt? Oare în paradisul pământesc despre care ne-au vorbit bătrânii, înaintaşii noştri? Sau sunt deja în cer?”
De doi ani de când îi murise soţia, Maria Lucia, încreştinată şi ea, nu mai dorea altceva decât să moară şi să o reîntâlnească în cer. Cântecul încetează. Privind în jur aude de sus un glas care-l cheamă pe nume: „Juanito, Juan Dieguito!”
Îl invită să se apropie. Când ajunge pe vârful colinei, o femeie de o frumuseţe supraomenească îi spune: „Află, Juan Diego, tu care eşti unul din copii mei cei mai mici, că eu sunt Fecioara Maria, Mama Dumnezeului adevărat, Creatorul viu, Stăpânul cerului şi al pământului. Doresc ca în acest loc să se construiască un sanctuar («teocalli» în indiană) care să-mi fie consacrat, ca cei care mă caută să mă găsească, şi, de asemenea, eu să-mi pot arăta compătimirea şi iubirea faţă de toţi locuitorii ţării tale. Eu voi fi prezentă ca să ascult rugăciunile, plângerile şi suferinţele şi ca să-i mângâi pe nenorociţi şi ca să-i apăr pe toţi cei care cer ocrotirea mea”.
Și îl trimite la episcopul, desigur spaniol, Juan Zumarraga să-i transmită dorinţa ei. Merge de îndată la palatul episcopal. Aici ştim ce-l aşteaptă: nu-l crede nimeni.
E luat în râs, alungat de servitori, şi i se refuză audienţa la episcop; ce să caute la episcop un ţăran mizerabil, îmbrăcat cu o ayata grosolană (ayata este pătura aceea cu o gaură în mijloc în care se bagă capul, pe care o poartă şi azi ţăranii mexicani). Stă ceasuri întregi în curte. Cum nu pot scăpa de el, îl lasă să intre la episcop. Episcopul îl ascultă, dar bineînţeles, nu crede nimic din ce-i spune.
De patru ori îi apare Sfânta Fecioară, de patru ori merge la episcop, îndurând de fiecare dată aceleaşi umiliri. Descurajat, i se plânge Mariei: „Stăpâna mea, mă simt un om neînsemnat, un calic, o frunză călcată de toţi în picioare, mă trimiţi într-un palat de oameni mari cu care eu nu sunt obişnuit, nu mă cred pe mine. Încredinţează misiunea aceasta unei persoane înalte. Iartă-mă dacă te supăr”.
Nici minunile pe care le face Sfânta Fecioară nu zdruncină necredinţa episcopului şi a anturajului său. A cincea apariţie aduce victoria. În dimineaţa de 12 decembrie, ţăranul găseşte colina apariţiilor acoperită de un covor de flori multicolore, parfumate, cu rouă pe ele, şi în special trandafiri. „Fiul meu, copilaşul meu, du aceste flori episcopului. Spune-i din partea mea că aceste flori, aceşti trandafiri, sunt semnul voinţei mele. Povesteşte-i cum ai cules aceste flori”.
Cu un braţ de flori ascunse în mantia sa, reuşeşte să intre a cincea oară la episcop. În genunchi repetă mesajul, apoi îşi desface mantia şi lasă să cadă florile pe jos. Episcopul rămâne descumpănit. În decembrie, în plină iarnă, nu se puteau culege de nicăieri flori.
Ceva şi mai uluitor însă: abia căzute frunzele jos, pe interiorul mantiei unde fuseseră florile, apare o imagine foarte frumoasă a Sfintei Fecioare. E imaginea care poate fi văzută şi azi în sanctuarul de pe colina apariţiilor. Vizionarul a voit ca această colină să nu se mai numească Tepeyac ci Guadalupe. Zguduit, episcopul reţine mantia cu imaginea miraculoasă şi o pune în capela sa. Sursa: lumea.catholica.ro.