Pentru prima dată de la înființare, Penitenciarul Jilava i-a introdus pe oamenii curioși într-un tur pentru a vedea activitățile derulate zilnic de către personalul instituției, precum și programele în care sunt implicate persoanele private de libertate.
„Avem cea mai mare bază sportivă din sistemul penitenciar. Sunt 3 terenuri de sport. Avem o biserică aproape nouă, chiar nouă pot să spun de vreo 5-6 ani care este în curtea penitenciarului. Deținuții au posibilitatea de a ieși în curțile astea de plimbare de unii singuri. Se duc la bibliotecă. Peste 20.000 de cărți avem și sală de lectură. Au trei mese pe zi”, a spus Cristina Teoroc - director la Penitenciarul Jilava.
În cadrul turului, cei care au dorit au avut ocazia inclusiv să stea de vorbă cu deținuții care au vorbit și ei despre condițiile din penitenciar , dar și despre faptele care i-au adus în spatele gratiilor.
„Eu am 16 ani, sunt cu trafic internațional, am venit și m-am predat. Am 11 ani executați. Am fost un om care am muncit. Sunt mulțumit de doamna directoare, de domnul director, că mi s-a dat permisii. Am avut un deces în familie acum o lună jumate. Doamna directoare m-a sunat și mi-a spus să mă întorc înapoi. M-am întors înapoi și vă dați seama că sunt mulțumit”, a spus un deținut.
Întrebat pentru ce a ajuns la închisoare, un alt deținut a răspuns: „Trafic de droguri. Majoritatea suntem cu aceeași faptă - trafic de droguri. Deja comunitatea m-a pus la bursa muncii și deja sunt ca și angajat. La fabrică... am permis de conducere și voi fi șofer”.