ZIUA PĂMÂNTULUI: Sărbătorim încă o dată Ziua Pământului, una dintre cele mai importante zile ale anului, cea în care încercăm să ne aducem aminte cât de important este să ne protejăm casa. Ea este amenințată acum de schimbările climatice și, în general, de activitățile civilizației noastre, care au deteriorat-o, în fiecare an. Ce ni se poate întâmpla? Este o întrebare pe care mulți experți au adresat-o. În urmă cu puțin timp, publicația Business Insider a făcut o scurtă trecere în revistă a lucrurilor pe care le-am putea păți. Iată:
ZIUA PĂMÂNTULUI: Exod
Schimbarile climatice ar putea sa forteze milioane de oameni sa-si paraseasca locuintele, pana in anul 2050. Conform unui raport intocmit de IOM (n.r. International Organization for Migration, Organizatia internationala pentru migratie, in limba engleza), pana in anul 2050 vor exista in jur de 200 de milioane de „refugiati climatic”, in timp ce un studiu realizat anul acesta a ajuns la concluzia ca o crestere a temperaturii medii pe glob cu doar trei grade Celsius ar duce la stramutarea a peste 600 de milioane de persoane. Clima s-a incalzit deja cu un grad in ultimii o suta de ani, iar temperatura medie creste din ce in ce mai repede, relateaza Business Insider, un motiv în plus să fim mai conștienți de ceea ce se întâmplă, de ZIUA PĂMÂNTULUI.
Ziua Pământului. GOOGLE sărbătoreşte Ziua Pământului
ZIUA PĂMÂNTULUI: Inundatii
O alta consecinta a schimbarilor climatice, in principal a incalzirii globale, nivelul crescut al apelor ameninta zonele de coasta din intreaga lume. Înca de la mijlocul secolului al XIX-lea, riscul ca o maree de furtuna sa treaca peste digul din Manhattan, New York, Statele Unite, a crescut de douazeci de ori. Un astfel de fenomen avea loc, de obicei, o data la 100-400 de ani, dar specialistii spun ca, in prezent, apele ar putea sa depaseasca digul o data la patru-cinci ani.
Intre 1870 si 2004, nivelul marii a crescut cu aproape douazeci de centimetri, iar cercetatorii se asteapta la o crestere de inca 18-59 centimetri de-a lungul secolului XXI. Acest fenomen, cauzat de dilatarea termica a apei, dar si de topirea calotei glaciare si a ghetarilor, ar putea duce la inundatii catastrofale, iar orasele de pe coasta ar putea fi distruse complet.
ZIUA PĂMÂNTULUI: Foamete
Comparativ cu nivelul din anul 2000, recoltele vor incepe sa se clatine, in conditiile schimbarilor climatice dese. Astfel, recoltele diminuate vor duce la infometarea a peste douazeci de milioane de copii in Asia, Africa si America de Sud. Cresterea demografica din prezent ar trebui sa fie dublata de o crestere cu cel putin 60% a productiei, iar in conditiile actuale, acest lucru pare foarte putin probabil. Pana in 2050, se estimeaza ca recoltele nu numai ca nu vor creste, dar, cel putin in Asia, productia de grau va scadea cu 50% fata de nivelul din 2000, iar cea de orez va scadea cu 17% fata de acelasi an.
ZIUA PĂMÂNTULUI: Boli infectioase
Cresterea temperaturilor, a precipitatiilor si a umiditatii la nivel global vor facilita raspandirea insectelor purtatoare de boli contagioase. Combinate cu verile din ce in ce mai lungi si trendul ascendent pe care se afla calatoriile internationale, aceste fenomene vor duce, pana la urma, la declansarea unor noi pandemii. Febra dengue, sau „febra oaselor rupte”, o boala tropicala cauzata de un virus care este transmis de tantari, este una dintre principalele amenintari cu care omenirea se va confrunta in urmatorii ani.
Numarul cazurilor a crescut de peste 30 de ori in ultimii 50 de ani, numai in Malaysia avand loc peste 10.000 de imbolnaviri anual, care costa guvernul in jur de 13 milioane de dolari. Maladia a fost intalnita in mai mult de 100 de tari, printre care state europene ca Franta ori Croatia, iar specialistii se tem de raspandirea bolii la nivel global. La asta se adaugă și rezistența tot mai mare a bacteriilor la antibiotice.
ZIUA PĂMÂNTULUI 2016. Cele mai colorate locuri de pe pământ, create de Mama Natură. Imagini WOW
ZIUA PĂMÂNTULUI: Razboi
Progresul tehnologic va conduce, pana la urma, la o inmultire a razboaielor neconventionale, in principal cibernetice. Aceste situatii avantajeaza statele slabe, tehnologia conferindu-le o forta disproportionata, fapt care duce la abordari asimetrice ale razboiului. Cea mai mare amenintare din punct de vedere militar ramane insa, si in secolul al XXI-lea, bomba nucleara, iar dezechilibrele de acest gen vor creste probabilitatea declansarii unor razboaie nucleare regionale.
Ce este ZIUA PĂMÂNTULUI?
În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Această mișcare s-a născut în SUA într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbușirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenți împotriva războiului din Cambodgia, ”Masacrul din 4 mai”, apariția fibrelor optice, succesul melodiei „Bridge over Troubled Water”, ultimul album al formației Beatles, moartea lui Jimmy Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea orașului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze și fum, considerată ”semn al prosperității”. Despre mediul înconjurător a început să se vorbească din ce în ce mai des, notează Wikipedia.
ZIUA PĂMÂNTULUI 2016: 4 clipuri uimitoare cu planeta noastră VIDEO
Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri.
După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.
În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
Cinci imagini cu ZIUA PĂMÂNTULUI
Oamenii de știință estimează că vârsta Pământului este de 4,5 miliarde de ani. Ziua lui este sărbătorită însă de doar 46 de ani.
Google sărbătorește ZIUA PĂMÂNTULUI cu un doodle prin intermediul căruia călătorești în cinci regiuni ale lumii.
Cinci medii naturale sunt surprinse în imaginile pe care fiecare utilizator le primește aleatoriu la deschiderea paginii: tundra, pădurea, savana, deșertul și reciful de corali.
Odată cu acestea, pot fi văzute și cinci animale: ursul polar, vulpea, elefantul, broasca țestoasă și caracatița.
ZIUA PĂMÂNTULUI este sărbătorită în toate colțurile lumii și, evident, pe Internet. Google este cel care azi ne oferă o serie de cinci imagini din mediile naturale ale Planetei Albastre: tundra, pădurea, savana, deșertul și reciful de corali. Tot acolo apar și cinci animale pentru fiecare climat în parte.
Tot pe Google putem vedea o hartă cu evenimentele care au loc cu ocazia acestei zile.
De ZIUA PĂMÂNTULUI ar trebui să învățăm să fim mai responsabili față de planeta pe care locuim. Prin urmare, putem face câteva gesturi minore care, în timp, pot genera schimbări semnificative.
Iată ce poți face de ZIUA PĂMÂNTULUI:
- renunță la mașina personală. E în regulă, o poți face doar azi. și apoi, în fiecare zi în care nu ai neapărată nevoie de ea. încearcă mijlocul de transport în comun, s-ar putea să câștigi timp și, cu siguranță, vei polua mai puțin.
- reciclează. da, dacă nu ai știu până acum, află de ZIUA PĂMÂNTULUI că reciclarea este posibilă în România. Recipientele de metal, sticlă și plastic pot fi duse în pubelele special amenajate prin orașe. Dacă nu ai așa ceva în apropiere, cere primăriei. apoi, interesează-te și vei afla că poți scăpa fără cost de deșeurile electronice, fără să le arunci la gunoi.
- nu te mai comporta în natură precum în propria curte. Da, e greu uneori pentru că nu găsești coșuri de gunoi peste tot, dar asta nu trebuie să fie o scuză. Dacă ai ieșit la grătar sau cu cortul, ai grijă să respecți mediul înconjurător și să îl afectezi cât mai puțin. Nu arunca guoaiele. Ia-le cu tine și aruncă-le la primul coș întâlnit.
- plantează un copac de Ziua Pământului. E foarte simplu să faci acest lucru acum. Te poți implica oricând ca voluntar într-o campanie de plantare de copaci. dacă e prea mult pentru tine, începe mai simplu: plantează ceva în fața blocului sau chiar în balcon la tine. pentru început e suficient un gest simbolic.
- implică-te în dezbaterile publice privind orașul în care trăiești. Nu mai permite construirea pe spațiile verzi, nu mai permite tăierea pădurilor. Mergi la proteste, fă petiții către autorități, către parlamentarul care te reprezintă.
- nu mai risipi mâncarea. Fiecare familie aruncă o parte semnificativă din mâncarea cumpărată. E nesustenabil și incorect față de cei care nu au ce să pună pe masă.
- economiște energia electrică. Nu există nicio virtute în consumul în exces, există doar risipă. Oprește televizorul dacă nu te uiți la el
- consumă mai puțină apă. Fă dușuri mai scurte dacă e posibil. Când speli vasele, nu lăsa apa să curgă tot timpul.
- consumă mai puțină energie termică. izolează casa, oprește caloriferele sau folosește o treaptă inferioară a repartitoarelor, dacă nu stai în casă, etc