Ziua Îndrăgostiţilor. Muzicianul Johnny Cash este considerat a fi unul dintre cei mai mari soliști și compozitori de muzica country ai tuturor timpurilor, cu o influență covârșitoare în peisajul muzical american al secolului XX. La fel de celebra și nemuritoare este însă și dragostea pe care i-a purtat-o soției sale June Carter Cash.
Iată celebra scrisoare a lui Johnny Cash către soția sa June:
„La mulți ani, prințesă,
Am îmbătrânit și ne-am obișnuit unul cu celalalt. Gândim la fel. Ne citim unul altuia gândurile. Știm ce vrea celălalt fără să întrebăm. Uneori ne irităm puțin unul pe celălalt. Poate uneori ne luăm unul pe celalalt de bun.
Insă din când în când, ca astăzi, mă gândesc la noi și realizez cât de norocos sunt să îmi împart viața cu cea mai grozavă femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Incă mă fascinezi și mă inspiri. Mă influențezi în bine. Ești obiectul dorinței mele, motivul nr. 1 al existenței mele pământești. Te iubesc foarte mult.
La mulți ani, prințesă,
John”
Ziua Îndrăgostiţilor. 9 ani mai târziu, în 2003, June Carter Cash moare din cauza unor complicații cauzate de o operație la inima. Doua luni mai tarziu, Cash scrie alte rânduri:
„O iubesc pe June Carter, o iubesc. Da, o iubesc. O iubesc pe June Carter, o iubesc. Și ea mă iubește. Insă acum este un înger și eu nu. Acum ea este un înger și eu nu.”
Totodata, cu puțin timp înainte de ultimul său spectacol, înainte de a cânta „Ring of fire”, muzicianul a spus în fața audienței sale:
„Spiritul lui June Carter mă umbrește în această seară cu dragostea pe care ea a avut-o pentru mine și dragostea pe care eu o am pentru ea. Ne conectăm undeva între aici și rai. Presupun că a coborat puțin din rai pentru o scurtă vizită, ca să mă viziteze în seara aceasta și să-mi dea curaj și inspirație așa cum a facut întotdeauna.”
Două luni mai târziu de la această declarație, Johnny s-a alăturat soției sale.