În peste o sută de așezări din Ținutul Secuiesc de la noi din țară, etnicii maghiari au sărbătorit ziua autonomiei.
Președintele Consiliului Secuiesc din Sepsi a organizat o ceremonie în Munții Carpați pentru suveranitatea Ungariei.
Reprezentanții etnicilor Ținutului Secuiesc susțin că vor acționa la nivel european pentru libertatea maghiară. Mai mult, oficialul acuză că este întâmpinat de autoritățile române cu aroganță și umilință.
"Manifestele citite în timpul ceremoniilor vor fi trimise ambasadelor străine la București, forurilor Uniunii Europene, ambilor președinți ai Parlamentului bicameral de la București, premierului României și șefului statului român, așa cum s-a întâmplat și la 10 martie, de Ziua Libertății Secuiești", a transmis Izsak Balazs, președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS).
Consiliul Ținutului Secuiesc a declarat acum 7 ani că ultima duminică din octombrie va fi ziua autonomiei etnicilor maghiari, iar seara se face vizibilă „independența” prin aprinderea focurilor de tabără.