Temperaturile vor crește până în 20 septembrie, după care vremea se va răci brusc în special în nord-est.
,,Săptămâna s-a încheiat cu o vreme de vară. Luni va fi puțin mai răcoare și apoi și pe parcursul săptămânii. Diminețile și nopțile vor fi mai răcoroase, dar din ce în ce mai puțin, astfel încât, la sfârșit ne-am bucura de o vreme de vară, în aproape toată țara. Fac excepție depresiunile și nordul Moldovei, care au făcut maxime sub 25 de grade Celsius. În rest, peste 25 de grade. Ieri am făcut 31 de grade Celsius, la Băile Herculane. La mare a fost o splendoare de vreme, iar la munte, de asemenea.
Ploi puține, câțiva stropi pe ici, pe colo. Soare cât cuprinde, nu am avut a ne plânge, dar sunt oameni care s-au plâns de această vreme. Minimele au crescut și vor mai crește. Este adevărat că doar pe litoral ne apropiem de 20 de grade. Ce a intrat în tablou este ceața, pentru că este vremea ei, pentru că noaptea s-a mărit, temperatura scade binișor, se ajunge la punctul de condensare. Nu vom avea tot timpul mase de aer așa uscate cum am avut în această perioadă’’, a precizat meteorologul, la Realitatea PLUS.
Temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. În regiunile sud-vestice, încălzirea va fi mai accentuată. Ploile vor fi abundente în partea de nord, în timp ce în sud-vest și sud-est precipitațiile vor fi deficitare.
Climatologul ANM Roxana Bojariu, invitată la Realitatea PLUS, a vorbit, de asemenea, despre temperaturile mai scăzute din această perioadă, dar și despre fenomene caracteristice toamnei.
,,Am avut un început mai rece, dar am ajuns și la vara din septembrie cu care ne-am obișnuit în ultimii ani. Am avut și fenomene care sunt caracteristice toamnei, de exemplu, bruma, temperaturile minime. Dar asta nu este ceva ieșit din comun, suntem în drumul nostru spre sezonul rece’’, a explicat climatologul.