Călătoria duhovnicească l-a adus, luni, pe preotul prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru la Ghimeș, în județul Bacău. Aici, preotul a condus procesiunea Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu.
"Astăzi am fost într-un colț de rai ! La Ghimeş, localitate aflată la marginea județului Bacău, învecinată cu județul Harghita. Într-o comunitate mixtă, română-ortodoxă și maghiară-catolică. L-am întâlnit aici pe Părintele Alexandru Olah, împreună cu tatăl său, Părintele Viorel Olah, înconjurați de mulțime de preoți și credincioși, gătiți în straie naționale, ca să-l întâmpine pe Vodă Brâncoveanu…Preoți misionari, în fața cărora îmi plec cu reverență fruntea, pentru slujirea lor românească și ortodoxă!
Înțeleg, astfel, de ce, el, cel mai înalt vârf al demnității naționale creștine și ortodoxe românești, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu, a voit să ajungă în mijlocul acestor români cu inima de aur! Respect și onoare!", a transmis preotul, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.
În postarea menționată, preotul a arătat că "mâine (astăzi - n.r.) vom încheia în mod simbolic călătoria noastră duhovnicească aici, la Ghimeş!". Mai exact, ierarhul spune că "după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne vom întoarce acasă, cu conștiința luminată, că am împlinit misiunea sacră a Sfinților Basarabi Brâncoveni".
Anual, Biserica Ortodoxă Romana cinsteste, la 16 august, pe Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voda cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si Sfetnicul Ianache.
Preotul prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru este doctor în Teologie, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative. A înfiinţat Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul”, este ctitor al Episcopiei Giurgiului şi a fost şi parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”. A fost profesor de Istoria Religiilor şi Istoria Literaturii Universale.