Suspecții reținuți sunt acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, dare de mită și fals (comise în forma autoratului şi a complicităţii).
Alte nouă persoane sunt cercetate sub control judiciar pentru cumpărare de influenţă.
Potrivit DNA, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Viorica Belivacă şi Alexandra Laurenţia Vraicu, angajate în cadrul SC TITAN AL SA (fostul ICRAL), pentru luare de mită şi pe numele Ludmilei Dima, notar public, pentru cumpărare de influenţă (săvârşite în forma autoratului şi a complicităţii).
În perioada 2018 - 2020, cinci inculpaţi ar fi constituit un grup infracţional, la care ulterior ar fi aderat şi alte persoane, şi care avea ca unic scop obţinerea pe nedrept de imobile din fondul locativ de stat sau imobile ale unor proprietari fără moştenitori, aflate pe raza municipiului Bucureşti şi care, în mod normal, ar fi intrat în proprietatea statului.
”Ca modalitate de comitere a infracţiunilor, inculpaţii ar fi identificat imobile nelocuite, nerevendicate ori care se aflau în proprietatea privată a statului, a primăriei municipiului Bucureşti sau a primăriilor de sector, iar pentru dobândirea nelegală a acestora ar fi întocmit documente false, respectiv contracte de închiriere, contracte de vânzare-cumpărare, procese-verbale de predare-primire locuinţă, în numele AFI (Administraţia Fondului Imobiliar) şi al unui notar public”, se precizează în comunicatul citat.
Ulterior, inculpații au identificat persoane care voiau să intre în posesia acestor locuințe, primind, în funcție de numărul contractelor încheiate, sume cuprinse între 3.000 și 210.000 de euro (pentru mai multe contracte).
”În cadrul acestui grup, fiecare membru avea un rol bine stabilit, spre exemplu unul dintre inculpaţi trebuia să procure cheile de acces de la imobile, să ţină legătura cu beneficiarii, să fie împuternicit de aceştia să depună şi să ridice documente la/de la diverse instituţii, să încaseze de la aceştia sumele de bani pretinse şi să pătrundă abuziv în imobile pentru a le ocupa. Una dintre beneficiarele acestui mod de operare ar fi şi suspecta Ludmila Dima care ar fi dobândit pentru sine şi pentru altul, contra unor sume de bani cuprinse între 10.000 euro - 12.000 euro, un număr de 6 locuinţe”, mai spun procurorii.
O parte din informaţiile referitoare la diverse imobile şi persoane, precum şi cheile de acces în imobile le-ar fi fost oferite membrilor grupului contra unor sume de bani modice, de către suspectele Victoria Belivacă şi Alexandrina Laurenţia Vraicu, în calitate de funcţionari în cadrul SC TITAN AL SA (fostul ICRAL).
Șapte dintre persoanele reţinute vor fi prezentate Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit Agerpres.