La munte, duminică se răceşte, dar apare soarele şi doar prin zona Orientalilor mai vin ceva ploi. Pe seara vântul prinde putere.
Luni, vremea se strică din nou, continua să se răcească, iar ploile vin peste tot. Abia în noaptea următoare se mai răresc. Vântul va sufla tare în zona crestelor, şi tot aici apar ninsorile şi lapoviţă, spun meteorologii.
Marţi va ploua slab şi trecător, zărim soarele, însă pe crestele Carpaţilor Orientali vor fi mai ales ninsori cu lapoviţă. Vântul va sufla cu putere în zona de Curbură, iar temperaturile mai scad cu câteva grade.
După ce scăpăm de episodul de aer polar care ne va afecta săptămâna viitoare, toamna revine plăcută.
Potrivit meteorologilor, aerul rece va părăsi teritoriul țării noastre în prima săptămână a lunii viitoare, iar temperaturile vor reveni la normal.
În cea de-a doua săptămână a lui octombrie, temperaturile se vor menţine în limite obişnuite, dar vor apărea ploi în estul teritoriului.
Veşti sumbre. Iarna vine mult mai devreme!
Organizaţia Meteorologică Mondială, agenţie ONU cu sediul la Geneva, anunță că iarna va fi lungă, din cauza unor curenți ce-și modifică traiectoria. Va începe devreme, la sfârșitul lunii noiembrie și va rămâne până în martie.