SUA au primit de la Organizația Mondială a Comerțului acordul pentru a impune taxe vamale pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde de dolari pe an. Decizia vine în semn de compensație pentru suvențiile stabilite drept ilegale acordate de UE grupului aeronautic Airbus.
Marea parte a tarifelor, ce vor intra în vigoare de la 18 octombrie, vor fi aplicate produselor importate din Franța, Germania, Spania și Regatul Unit, țările considerate responsabile pentru subvenționarea Airbus.
Este vorba despre taxe de 10% aplicate avioanelor civile și de 25% altor produse printre care: cașmir produs în UK, măsline din Franța, Germania și Spania, cârnați de porc produși în UE, cafea germană, vin franțuzesc, brânză italiană și scotch.
Au fost scoase de pe lista neagră produsele din piele, o veste bună pentru producători precum Givenchy sau Louis Vuitton.
Oficialii americani au avertizat că au dreptul de a crește taxele sau de a schimba produsele vizate, dar că orice decizie ulterioară va fi luată pe baza negocierilor cu UE.
Ce s-a întâmplat?
Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari celor doi producători de avioane, în ideea de a-i ajuta să dobândească un avantaj pe piaţă, şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.
În cazul Airbus, OMC a stabilit deja oficial, anul acesta, că subvențiile au fost ilegale. O decizie oficială pe tema subvențiilor acordate de SUA producătorului Boeing va fi luată la începutul anului viitor.
Marți, oficialii UE, care mai vorbeau încă despre o posibilă soluție amiabilă, au avertizat că ar putea reacționa, în funcție de decizia SUA.
"Analizăm toate domeniile în care am putea reacţiona dar atât timp cât tarifele vamale americane nu intră în vigoare dăm prioritate unei soluţii negociate", declarat, marți, Cecilia Malmstrom, Comisarul european pentru Comerţ, într-o conferinţă de presă.
"Există întotdeauna riscul ca situaţia să escaladeze", a mai spus Malmstrom.