Vicepreşedintele Comisiei juridice, Ovidiu Donţu, a prezentat în plenul Senatului raportul favorabil începerii urmăririi penale împotriva fostului ministru al Economiei , Varujan Vosganian. El a afirmat, la solicitarea unui senator, că faţă de solicitarea anterioară a DIICOT au fost identificate elemente noi în documentele înaintate de DIICOT.
”Vă mărturisesc, sunt şocat. În cadrul comisiei mi-am întrebat colegii din Comisia juridică dacă au găsit elemente noi. Unul dintre colegi mi-a răspuns că a citit cu mare atenţie referatele şi e niciun element nou. Jur pe sfânta cruce”, a afirmat senatorul PNL.
Vosganian a afirmat că, în aceste condiţii, solicită ca fiecare membru al Comisiei juridicesă jure joi în plen ”cu mâna pe Bible şi pe Constituţie” asupra faptului că nu i-au comunicat faptul că ar exista indicii noi în solicitarea DIICOT.