EUROVISION 2017. E adevărat, majoritatea nu sunt câtuşi de puţin preocupaţi de acest concurs, având în vedere numărul mare de indecişi (44%) şi de voturi albe (7%), însă în rândul celor din cealaltă jumătate, care au avut o opinie, 56% şi-ar dori să vadă Marea Britanie părăsind competiţia, în timp ce 44% vor ca această să rămână, potrivit sondajului online realizat de YouGov pe 8 şi 9 mai, la care au participat 1.650 de persoane.
"Publicul britanic nu a încetat să dorească ruperea legăturilor cu instituţiile europene", a comentat YouGov.
EUROVISION 2017. Ilinca şi Alex Florea, în finala Eurovision 2017. Cum puteţi vota pentru România
EUROVISION 2017. Pe 23 iunie 2016, aproape 52% dintre britanici au votat în favoarea Brexit, adică pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană.
Printre cei care vor renunţarea la Eurovision, ce reuneşte de fapt posturi publice de televiziune şi nu ţări, 76% au votat pentru Brexit, iar 78% au peste 65 de ani, precizează YouGov. În tabăra adversă, 65% au votat pentru rămânerea în UE şi 69% dintre ei au vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
EUROVISION 2017. Câţi britanici se uită la EUROVISION 2017
EUROVISION 2017. Potrivit sondajului, 22% dintre persoanele chestionate vor urmări concursul care se va desfăşura sâmbătă seară la Kiev. Însă doar 9% dintre ei evocă agrearea muzicii drept motivaţie, 26% declarându-se atraşi de comentariile ironice ale prezentatorului britanic, iar 19% de perspectiva de a se putea amuză de spectacolul ce este deseori ridiculizat pentru kitsch-ul său.
Marea Britanie a câştigat de cinci ori Eurovisionul, de la crearea concursului în 1956, ultima oară în 1997.
Sursa: hotnews.ro