„În câteva ore, odată cu apariția în Monitorul Oficial, un nou ordin de ministru va reglementa următoarele:
1. Pacienții infectați cu SARS-CoV-2 în stare gravă într-un spital vor putea fi vizitați de un preot/pastor;
2. Pacienții infectați cu SARS-CoV-2 în stare gravă într-un spital vor putea fi vizitați de un membru al familiei;
Ambele desigur, cu acordul medicului curant și în condiții de siguranță pentru toată lumea, ținând cont de situația extrem de grea din spitale în aceste zile.
3. Și da, persoana decedată va putea fi îmbrăcată iar înhumarea/ incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, dar în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând desigur normele prevăzute de lege.
Sunt modificări la care s-a lucrat în Ministerul Sănătății, după un parcurs firesc ce a presupus consultarea a trei comisii de specialitate și a reprezentanților cultelor.
Ambele mele bunici au decedat acum nici 4 luni. Una dintre ele a trecut prin Covid-19. Știu că e greu și îmi închipui doar cât de greu trebuie să le fi fost celor care nu au putut măcar să își ia rămas bun în condiții normale.
Nu trăim însă vremuri normale iar reglementările au avut rostul lor la vremea respectivă. O spun fără niciun interes personal sau al echipei din care fac parte - reglementările sunt din vremea domnului ministru Bodog (Ordinul 1533/2017) și al domnului Tătaru (Ordinul 436/2020). Informațiile suplimentare pe care le avem între timp despre virus și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății ne permit să facem aceste câteva schimbări care să facă lucrurile ceva mai... omenești”, a transmis Vlad Voiculescu.