“Eu, unul, la fel ca majoritatea, dacă nu cumva toţi colegii mei din Guvern, ne dorim să mergem către redeschiderea şcolilor cât mai curând şi nu numai a şcolilor, ci şi a restaurantelor, cafenelelor şi a celorlalte entităţi. Nu putem face asta decât în siguranţă. Şi dacă putem face asta pe 8 februarie sau ceva mai târziu, asta încă nu vă putem spune.
Nu vă putem spune pentru că nu ştim nici noi, nu avem încă cifrele. Aşteptăm să vedem cum evoluează numărul cazurilor în perioada imediat următoare, pentru că vom vedea impactul zilelor de sărbătoare, unde cred că ştie toată lumea că nu peste tot în ţară s-au respectat normele de distanţare socială şi de purtare a măştii”, a spus Vlad Voiculescu.