El spune că nu există niciun motiv pentru care o astfel de nominalizare nu ar putea fi făcută din nou.
Voiculescu a făcut aceste declarații luni, la Europa FM, în contextul în care a vorbit despre necesitatea unei shimbări a modului în care se ocupă funcțiile din sistemul sanitar: ”Suntem una dintre puținele țări unde există aceste contracte pe viață", relatează HotNews.ro.
Întrebat dacă va propune o astfel de schimbare, fostul ministru a răspuns: "Nu numai dacă aș reveni, o să propun oricum. Și USR PLUS, prin noul ministru, că o să fiu eu sau altul, cu siguranță trebuie să o facă".
Întrebat dacă la negocierile de astăzi, de la ora 17, din coaliție USR-PLUS, va merge cu propunerea ca el să fie din nou ministrul al Sănătății, Voiculescu a răspuns că "asta e treaba Coaliției”.
Vlad Voiculescu a susținut din nou că demiterea sa din funcție nu a venit în urma unei analize a premierului.
Întrebat decă pentru el există speranță că va fi propus, din nou, ca ministru, Voiculescu a susținut că este dezmăgit și afectat "la nivel personal": "Dincolo de asta, nu e o funcție de care să mă agăț și, în general, nu o să mă agăț de funcții. Dar, USR PLUS are niște lucruri de făcut în Sănătate".