„Ca ambasadoare, permiteţi-mi să spun că aş vrea să văd cum acest lucru devine realitate şi mă angajez să colaborez cu guvernul român pe această temă. Va fi pe agenda dialogului nostru strategic. Mai mult, colaborăm, experţii noştri colaborează legat de aspecte tehnice ale acestui program, care implică paşapoarte, chestiuni legate de trecerea frontierei”, a declarat Kathleen Kavalec.
„De exemplu, dacă aveţi viză turistică, nu puteţi lucra în SUA, aveţi nevoie de un alt tip de viză. Deci diseminarea acestor informaţii astfel încât cei care solicită o viză să o obţină va ajuta ca rata de refuz să scadă”, a mai spus aceasta.
„Ştiţi că suntem parte din NATO şi alte ţări, în special Franţa, şi-au mărit, de asemenea, prezenţa aşa că vom colabora cu aliaţii pentru a afla unde putem consolida forţele de apărare şi descurajare.
Cred că în prezent avem peste 3.000 de militari americani, iar acum avem Divizia 101. Vor pleca în curând, dar vor fi înlocuiţi de Divizia 10 de munte. Cred că, în mare, va fi acelaşi contingent. Cu siguranţă va fi un flux de trupe în această perioadă şi vom evalua în mod constant nevoia de trupe suplimentare”, a declarat ambasadoarea.