Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că, în contextul proiectului raportului MCV, că atunci când ”preşedintele României intervine în Justiţie, nu putem vorbi de independenţa justiţiei”. Ea a reamintit că şeful statului nu a pus în aplicare decizia CCR cu privire la numirea ministrului Justiţiei.
”Domnul preşedinte ar trebui să răspundă, pentru că dacă îmi aduc bine aminte, dl preşedinte trebuia să pună în aplicarea decizia CCR, dl preşedinte trebuia să pună un ministru la Justiţie şi mă refer la Dana Gîrbovan, unmmagistrat foarte apreciat la nivel naţional. Deci cred că ar trebui să dea mai multe răspunsuri legate de MCV dl. preşedinte”, a declarat Viorica Dăncilă.
Ea a mai spus că raportul MCV ”nu trebuie politizat”.
”Consider că acest raport al MCV ar trebui să reflecte ceea ce a făcut fiecare dintre noi, că nu trebuie politizat şi trebuie să lăsăm magistraţilor să ia măsurile cei din Justiţie, fără ca politicul să intervină. Dacă vrem o justiţie independentă. Dar când preşedintele intervine în Justiţie, nu putem vorbi de independenţa justiţiei”, a conchis Viorica Dăncilă.
Comisia Europeană a adoptat ultimul său raport privind evoluția situației din România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate de această țară în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).
Raportul publicat marți face un bilanț al evoluției situației din luna noiembrie 2018 până în prezent.
Comisia Europeană propune Consiliului UE și Parlamentului European menținerea mecanismului de cooperare și verificare (MCV) asupra României, în condițiile în care țara noastră „ a făcut pași înapoi” în lupta anticorupție și independența justiției în anul 2019. Executivul European conchide în raportul MCV pe anul 2019 că „situația din primele luni ale anului 2019 a fost o sursă de mare îngrijorare”.
MCV 2019, critici dure pentru România. Comisia UE: Involuție față de anii precedenți
În raport se constată că, în perioada care s-a scurs de la ultimul raport, Comisia a trebuit să își exprime în mai multe rânduri preocupările legate de statul de drept în contextul dialogului purtat cu autoritățile române cu privire la evoluția situației în materie de reformă a sistemului judiciar și de luptă împotriva corupției. De fiecare dată, Comisia a constatat o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți, situație care constituie o sursă de preocupare majoră.