Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita, în perioada 6 - 13 august, atribuţiile premierului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.
O decizie în acest sens a fost emisă de premierul Viorica Dăncilă, fiind publicată marţi în Monitorul Oficial.
Reamintim că premierul a făcut o nouă gafă, duminică. De această dată a încurcat momente istorice cruciale pentru istoria României. În mesajul transmis de Ziua Imnului Național, aceasta a scris că imnul ”i-a mobilizat pe cei care, la 1 decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia". De fapt, evenimentul a avut loc pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia.
Câmpia Libertăţii se află la Blaj și este locul în care, în 1848, la Marea Adunare Naţională, aproximativ 40.000 de români au strigat ”Noi vrem să ne unim cu ţara!”
Mesajul transmis, de Ziua Imnului, de premierul Viorica Dăncilă a fost modificat, ulterior, pe site-ul Guvernului, astfel încât greşeala legată de "Câmpia Libertăţii" a fost corectată, fiind scoasă cu totul precizarea.
În mesajul iniţial se arăta: “Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. "Deşteaptă-te, române!" le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate. Astăzi, ”Deşteaptă-te, române!” este imnul nostru naţional şi ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri".