"Ordonanţa 114, pentru că aţi adus în discuţie, a avut şi lucruri bune. Nu trebuie să luăm Ordonanţa 114 numai ca aspect negativ. Haideţi să ne uităm în sectorul construcţii, haideţi să ne uităm la creşterea pensiilor, care tot în Ordonanţa 114 sunt cuprinse. Pe Ordonanţa 114 - am spus şi repet acest lucru - s-a greşit pentru că nu a fost înainte un dialog cu toţi actorii implicaţi. S-a greşit şi am cerut tuturor miniştrilor să nu mai vină cu acte normative care nu sunt ridicate pe site sau nu sunt discutate cu toţi factorii implicaţi. Am zis că pe Ordonanţa 114 dăm dovadă de flexibilitate şi am făcut modificări pe Ordonanţa 114", a afirmat Dăncilă, după şedinţa conducerii PSD în care ea a fost desemnată candidat al social-democraţilor la prezidenţiale, preluată de Agerpres.
Dăncilă a susţinut că a fost "singurul prim-ministru care şi-a asumat greşelile".
"Nu e nimeni, cred că nu există decât cineva care a dat dovadă de prea multă aroganţă, să spună că pe o guvernare nu au fost şi lucruri greşite, dar am fost singurii şi, poate, am fost singurul prim-ministru care mi-am asumat greşelile şi am încercat să le îndrept şi cred că acest lucru este important", a declarat Viorica Dăncilă.