Vila, cu etaj şi mansardă, are 8 camere şi o suprafaţă de 271 metri pătraţi, dispunând de un teren de 550 metri pătraţi.
Imobilul este amplasat în centrul Bucureştiului, pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţilor.
Vila este scoasă la vânzare după ce, în urmă cu trei săptămâni, Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, iar Geoană a renunţat la funcţia de Înalt reprezentant al prim-ministrului, care îi dădea dreptul la o locuinţă RA-APPS.
La începutul lunii decembrie, Mircea Geoană a anunţat că va notifica Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) despre faptul că este în curs de mutare şi că va renunţa la contractul cu regia, el menţionând că le transmite celor care au pus presiune, inclusiv prin mijloace mediatice, referitor la tema casei în care stă, că sunt "penibili".
"RA-APPS are 700 de locuinţe pe care le închiriază la preţul pieţei. Eu sunt unul din cei 700 de chiriaşi al RA-APPS care plătesc preţul pieţei, un preţ foarte mare. Nu există în acest moment un interes al meu pentru a continua să stau aici. Voi notifica în aceste zile RA-APPS cu privire la faptul că sunt în curs de mutare şi voi renunţa la acest contract", a spus Geoană.
El a arătat că plăteşte o chirie lunară de peste 3.000 euro pentru casa de la RA-APPS. Mai multe pe Mediafax.