Ședința crucială pentru viitorul coaliției și a guvernării actuale începe joi la ora 10.00, între liderii PNL, Ludovic Orban, USR-PLUS, Dan Barna, Dacian Cioloș, UDMR - Kelemen Hunor. Întâlnirea vine după ce USR-PLUS a anunțat că-și retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîțu și amenință cu moțiunea de cenzură.
Florin Cîțu va afla joi dacă va continua să conducă Guvernul României după uriașa criză provocată de ultimele sale mutări. Cel care-l va apăra, sau nu, va fi tocmai adversarul său în cursa strânsă și contondentă pentru șefia liberalilor, actualul președinte al PNL - Ludovic Orban.
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a fost remaniat miercuri seară de premierul Florin Cîțu, după refuzul acestuia de a aviza proiectul PNDL 3. Din această cauză, ședința de guvern de miercuri a fost anulată, de două ori. La prima ședință, USR-PLUS a părăsit sala după ce Florin Cîțu ar fi încercat introducerea proiectului pe ordinea de zi suplimentară, fără a avea toate avizele necesare. O a doua tentativă de a ține ședința de Guvern a avut loc miercuri seară. După amânarea întrunirii miniștrilor, Florin Cîțu a anunțat, într-o declarație de presă de la Palatul Victoria, că l-a revocat pe ministrul Stelian Ion pentru că s-ar fi opus modernizării țării, aluzie indirectă la refuzul de a aviza PNDL 3.
„Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să se impună în coaliție. A blocat activitatea guvernului. Dacă nu ești de acord să dezvolți comunitățile, înseamnă să încalci mandatul dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu mai accept pe nimeni care să ne șantajeze, pe nimeni care nu înțelege că nu e vorba de primari, ci de comunități”, a declarat premierul Florin Cîțu, miercuri seară.
După reacțiile în lanț din partea liderilor USR-PLUS, a urmat decizia-bombă: un vot împotriva Cabinetului Cîțu în Parlament.
Debarcarea lui Florin Cîțu, în linie dreaptă! USR-PLUS, decizie-BOMBĂ: Vom susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu
Anunțul USR-PLUS vine în momentul în care AUR și PSD strâng semnături, fiecare, pentru o moțiune de cenzură pe care vor să o depună cât mai repede. Marcel Ciolacu a anunțat însă că probabil nu vor depune moțiunea în următoarele zile, pentru că PSD poate aduna doar 204 de semnături, în timp ce pentru trecerea acesteia în Parlament ar fi nevoie de cel puțin 234 de voturi. Marcel Ciolacu chiar i-a chemat pe cei de la USR-PLUS să semneze alături de ei moțiunea de cenzură după ce „termină cu baletul”.
În plus, Florin Cîțu nu a numit un reprezentant de la USR-PLUS, ci de la PNL, ca interimar la Justiție - pe Lucian Bode. La negocierile pline de scântei din decembrie 2020, au fost alocate USR-PLUS 8 ministere, printre care și cel al Justiției. Este posibil ca supărarea celor de la USR-PLUS să fi fost amplificată și de această mutare a premierului, petnru că a numit un interimar de la alt partener de coaliție, și nu de la cei cărora le revenea ministerul, după negocieri.
Dan Barna i-a cerut lui Florin Cîțu să plece și l-a comparat cu Liviu Dragnea, acuzându-l de abuz de putere.
„Florin Cîțu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern. Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva. Florin Cîțu trebuie să plece”, a transmis Dan Barna pe Facebook după anunțul demiterii lui Stelian Ion.
Ministrul demis de la Justiție, Stelian Ion, l-a acuzat pe premierul Florin Cîțu că nu are respect pentru lege și pentru Constituție și l-a acuzat că înlăturarea sa are o miză nevăzută: numirea procurorilor. Acesta a spus că prin revocarea sa și-a semnat propria plecare din fruntea Guvernului.
Și Dacian Cioloș l-a acuzat de abuz, precizând că guvernul Cîțu nu mai este unul de coaliție.
Și Raluca Prună, fostul ministru al Justiției din Cabinetul Cioloș de după tragedia din Colectiv, l-a asemănat pe Florin Cîțu cu Liviu Dragnea, și că a acționat „noaptea, ca hoții”, într-o declarația pentru Realitatea PLUS.
Florin Cîțu a fost susținut dar și contestat chiar de colegi liberali, care îl învinuiesc de scăderea încrederii în PNL după ce a devenit prim-ministru și după ce a început cursa pentru președinția PNL. Deputatul Alexandru Kocsis l-a acuzat de ruperea coaliției și l-a invitat să plece înainte de destrămarea acesteia.