Mesajul integral
„VOLUNTARII NOȘTRI SUNT O SURSĂ DE INSPIRAȚIE PENTRU NOI TOȚI PRIN CURAJ, BUNĂTATE ȘI DEVOTAMENT”.
Crucea Roșie Română (CRR) a avut un rol important în timpul Războiului de Independență, dar și pe parcursul celor două Războaie Mondiale.
În anii 1877-1878, în timpul Războiului de Independenţă, CRR a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară. În timpul Primului Război Mondial, CRR a organizat 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară și a oferit asistenţă miilor de prizonieri eliberaţi din captivitate, invalizilor, bolnavilor şi orfanilor de război.
După intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, CRR şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor.
Peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Roşie şi 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roşii au muncit pe front şi în spital şi au fost organizate şase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 de cantine de gară şi 40 de infirmerii. Crucea Roşie Română este singura organizaţie umanitară cu o reţea funcţională pe întreg teritoriul ţării.