Lanțul de farmacii Catena este implicat într-un scandal de proporții după ce farmaciștii ar fi refuzat să elibereze rețete compensate cadrelor MAI, scrie Realitatea de Brașov.
Este scandal cu lanțul de farmacii Catena după ar fi fost dată o notă internă care le-ar fi impus farmaciștilor să nu mai elibereze rețete compensate cadrelor MAI. Cu toate acestea există un contract semnat cu Casa OPSNAJ pentru furnizarea medicamentelor compensate.
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au descins astăzi la o farmacie Catena din Brașov.
”Acest lanț de farmacii a câștigat licitația pentru furnizarea de servicii cadrelor MAI. Cu toate că are obligația contractuală de a onora rețetele compensate, aceștia refuză și obligă clienții să plătească contravaloarea produselor. În filmuleț vedeți cum șefa de farmacie recunoaște că li se impune de către conducere să procedeze așa”, a precizat Sorin Susanu, șef al Corpului de Control al ANPC.
Conform inspectorului Sorin Susanu, reclamația a fost primită de la un pensionar care ar fi trebuit să beneficieze de aceste servicii și nu din partea IPJ Brașov.
Susanu a precizat că Protecţia Consumatorului va extinde controalele şi în alte farmacii aparţinând respectivului lanţ.
Reacția oficială a celor de la Catena
"Cele 2 farmacii Catena din Brasov la care se face referire, care au participat individual si castigat licitatia pentru asiguratii MAI din judet, elibereaza medicamente compensate si gratuite catre acestia conform conditiilor contractuale. Asiguratii MAI pot primi astfel, gratuit, atat medicamente care se regasesc pe listele de compensate si gratuite, cat si medicamente pe retete “la liber”, adica acele medicamente care nu se regasesc pe listele mentionate. Deoarece medicamentul Xarelto (pentru insuficienta venoasa) nu se regaseste inca pe listele de compensate si gratuite, trebuia eliberat conform contractului pe reteta “la liber”, emisa de medic. Fiind o exceptie de la regula (medicamentul RX eliberat pe o reteta simpla) si fiind la inceput de contract, dintr-o regretabila confuzie a farmacistului, acesta nu a fost eliberat si i s-a explicat pacientului ca trebuie sa il achite (conform regulii generale). Acesta este un caz izolat. Politica lantului de farmacii este de a respecta conditiile oricarei licitatii si de a-si trata pacientii cu profesionalism.
Catena respecta promisiunile facute pacientilor si independenta profesionala a farmacistilor sai. Farmaciile Catena deservesc 5 milioane de pacienti pe luna si am facut si vom face tot ce este posibil pentru a nu mai avea astfel de situatii.
Conducerea Catena"