Monica Melencu, mama Luizei, a declarat că motivul pentru care au hotărât să conteste decizia de valorificare a autovehiculelor deţinute de Dincă este că aceastea încă mai pot constitui drept probe.
„Doamna avocat a aflat. A afăcut o contestaţie şi să vedem dacă va fi aprobată. Dânsa crede că era un mijloc de probă în care se mai poate găsi ceva. E a doua oară în care mă întâlnesc cu el. Mi-e groază, mi-e greu să-l văd. E încă o dovadă că se vrea muşamalizarea cazului, ceea ce am gândit de la început”, a declarat aceasta.
Chiar dacă nu există o sentință definitivă în cazul crimelor de la Caracal, cele două autovehicule care erau în proprietatea lui Gheorghe Dincă au fost ridicate de autorități în timpul verificărilor din ”casa groazei”.
Conform Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, autoturismul Renault Megane este cel cu care se presupune că le-ar fi răpit pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, dar și dubița aflată în curtea lui Gheorghe Dincă au fost scoase la licitație pentru prețul de pornire de 1.033 de lei, autoturismul, respectiv 5.017 lei, autoutilitara.
În anunțul de licitație pentru ambele autoturisme se precizează faptul că sunt nefuncționale pe motiv că interiorul este demontat și deteriorat. Locul de predare este localitatea Drăgănești, din județul Olt.