Această fosilă de oviraptorozaur, descoperită la Ganzhou, în China, a fost numită de cercetători "Baby Yingliang".
''Este unul din cei mai buni embrioni de dinozaur care au fost găsiţi vreodată'', a declarat pentru AFP Fion Waisum Ma de la Universitatea din Birmingham şi coautoare a studiului publicat în iScience.
''Baby Yingliang'' a fost găsit cu spatele îndoit, cu picioarele de ambele părţi ale capului, care era întors spre stomac. O poziţie care nu a mai fost văzută până acum la dinozauri, dar care este bine cunoscută la păsări.
Oua conservate de dinosaur FOTO: HIll Facebook
Când puii se pregătesc să iasă din ou îşi stabilizează capul sub o aripă în timp ce străpung cochilia cu ciocul. Embrionii care nu reuşesc să se aşeze în această poziţie au şanse mai mari la o naştere ratată.
Acest lucru indică faptul că un astfel de comportament la păsările moderne îşi găseşte originea la strămoşii lor dinozauri", spune Fion Waisum Ma.
O alternativă ar fi putut fi ceea ce fac crocodilii, care adoptă o postură aşezată, cu capul doar înclinat spre stomac.
Oviraptorozaurii, al căror nume înseamnă ''şopârlă care fură ouă'', erau dinozauri cu pene care au trăit în Asia şi America de Nord în perioada Cretacicului târziu. Puteau să aibă diverse forme ale ciocului şi diete diferite, iar dimensiunea lor puteau varia de la cea a unei maimuţe la cea a unor gigantoraptori măsurând opt metri lungime.
Oua conservate de dinosaur FOTO: HIll Facebook
''Baby Yingliang'' măsoară 27 de centimetri de la cap până la coadă şi se odihneşte într-un ou lung de 17 centimetri la Muzeul de Istorie a Naturii Pietrei Yingliang.
Oamenii de ştiinţă estimează că are o vechime cuprinsă între 72 şi 66 de milioane de ani şi că a fost, probabil, atât de bine conservat ca urmare a unei alunecări de noroi care l-a îngropat şi l-a protejat.
''Baby Yingliang'' s-ar fi hrănit cu plante şi ar fi crescut până la doi sau trei metri lungime dacă ar fi ajuns la maturitate.