Vagonul are aproape 120 de locuri şi a fost modernizat în cadrul campaniei naţionale #SEPOATE, derulată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), împreună cu CFR Călători, în perioada 18 septembrie - 15 noiembrie.
Vagonul model, dotat cu echipamente şi tehnologii moderne, a fost reabilitat la atelierele CFR Griviţa din Bucureşti şi circulă pe perioada desfăşurării campaniei ataşat la garniturile de tren de pe linii cu trafic intens.
Astfel, miercuri, mai multe persoane care au călătorit de la Bucureşti la Timişoara s-au putut urca în vagonul modernizat la standarde europene. Odată ajuns în Gara de Nord din Timişoara, vagonul a poposit aproximativ şapte ore pentru a putea fi vizitat de cei interesaţi, iar apoi a fost ataşat din nou la un tren pentru a se întoarce la Bucureşti.
Vicepreşedintele Alianţei Sindicale Mişcare Comercial de pe raza de activitate regională CFR Timişoara, Octav Rusu, a declarat, miercuri, că prin intermediul acestei campanii se doreşte a se arăta că nu este atât de greu să modernizezi parcul de vagoane din România.
„Vagonul are un design modern, are internet de mare putere, plasme la capetele vagonului şi la mijloc, care arată poziţia în timp real a vagonului în funcţie de localităţile pe lângă care trece, are camere de luat vedere, prize, scaune ergonomice de calitate. Sunt condiţii pe care le întâlniţi la acelaşi rang de tren în Europa de Vest. În România nu există un vagon atât de modern, dar sperăm să mai fie. Tocmai acesta este scopul proiectului #SEPOATE, de a aduce condiţii de siguranţă şi confort european pe căile ferate din România", a afirmat Octav Rusu.
Directorul regionalei CFR Timişoara, Ioan-Alexandru Simu, a declarat, miercuri, că este nevoie nu doar de modernizarea vagoanelor, ci şi a infrastructurii, dacă se doreşte ca trenurile să nu mai aibă întârzii.
În cadrul campaniei naţionale #SEPOATE, Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi CFR Călători doresc să strângă peste două milioane de semnături pentru obţinerea de investiţii multianuale în calea ferată, care să fie incluse în proiectul de ţară ce va fi finalizat cu ocazia Centenarului „România 2018".