Accidentul s-a produs pe DN 17, între localităţile Frasin şi Molid. Buștenii desprinși dintr-o remorcă au lovit o femeie în vârstă de 50 de ani şi un copil de 10 ani, care se aflau pe marginea drumului deoarece maşina lor se defectase. Trunchiul unui coac a străbătut autoturismul pe lungime, de la parbriz la portbagaj.
O a treia persoană, un bărbat în vârstă de 52 de ani, se afla pe marginea drumului şi a fost surprinsă de trunchiurile de copac în cădere.
Cele trei victime, conştiente şi cooperante, prezentau multiple traumatisme, iar după ce militarii au îndepărtat buştenii pentru ca salvatorii să aibă acces la victime, au primit ajutor, au fost stabilizate şi transportate, ulterior, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, potrivit Agerpres.