Legea a fost adoptată la ora 5:25 dimineața cu 214 de voturi "pentru", 93 "împotrivă" și 27 de abțineri. El va ajunge în Senat săptămâna viitoare, fiind așteptat să intre în vigoare în a doua parte a acestei luni, relatează HotNews, care citează Euronews.
Odată intrat în vigoare, toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, la restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional.
Persoanele nevaccinate nu vor mai putea prezenta un test negativ pentru coronavirus pentru a avea acces la aceste activități, excepție făcând accesul în instituţiile şi serviciile de sănătate.
Parlamentarii au amânat însă introducerea certificatului de vaccinare pentru copiii cu vârsta între 12 și 16 ani pentru excursii școlare și activități extracuriculare.
Președintele Emmanuel Macron le-a spus jurnaliștilor de la Le Parisien că a decis să acționeze decisiv împotriva nevaccinaților prin „limitarea pe cât de mult posibil a accesului lor la activitățile ce țin de viața socială”.
„Nevaccinații, chiar vreau să îi enervez. Și vom continua să facem asta până în pânzele albe. Aceasta este strategia”, a declarat șeful statului francez. „Atunci când libertatea mea o amenință pe cea a altor oameni, eu devin iresponsabil. O persoană iresponsabilă nu mai este un cetățean”, a mai spus Macron.
„Nu îi voi trimite la închisoare, nu îi voi vaccina cu forța”, a mai afirmat Macron. „Prin urmare trebuie să le spunem: din 15 ianuarie nu veți mai putea merge la restaurant, nu veți mai putea ieși la o băutură, nu mai puteți merge la cafea, nu mai puteți merge la teatru, nu mai puteți merge la cinematograf”, a continuat președintele francez.
După cum era de așteptat, declarațiile lui Macron au stârnit revoltă în rândul opoziției, aceasta criticându-l în termeni extrem de duri pentru afirmațiile sale.
Cu doar o zi în urmă, Franța a înregistrat un nou record de infectări cu coronavirusul, 332.252 de infecții cu COVID-19 fiind depistate în doar 24 de ore. Presiunea pe spitale începe și ea să își facă simțită prezența, numărul de pacienți spitalizați continuând să crească, în special în secțiile de Terapie intensivă.