"În primul rând trebuie să finalizăm cele două proiecte, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală. Am lucrat și astăzi cu toată echipa de la Ministerul de Finanțe, dar, ca de obicei, procedurile ne omoară, pe la ministere, pe la diverse lucruri. Așa încât vă dau o veste în direct, că e și presa aici, mâine la ora 11,00 avem din nou ședință de guvern, numai cu cele două proiecte", a declarat premierul. Ponta le-a cerut miniștrilor care nu au avizat încă cele două proiecte să urgenteze procedurile în acest sens.
"Și cei care încă nu ați dat avizul formal până mâine îl dați, cei care aveți observații sau propuneri mâine le discutăm și decidem ce intră, ce nu intră în Cod. Important e, domnule secretar general, mâine la ora 11,00 ședință de guvern doar cu cele două proiecte. Din ce am văzut, stadiul este aproape final, însă procedurile ne ucid. Și, dacă nu o să ne mișcăm noi mai repede, o să stăm după proceduri și după hârtii care se plimbă între ministere. Deci, astă-seară, la Finanțe, vă duceți să vedeți dacă mai aveți observații, dacă sunt lucruri pe care nu vă înțelegeți cu cei de la Finanțe, mâine le avem în ședința de guvern. Și cei care ați fost de acord — cei mai mulți miniștri ați fost de acord, dar nu ați dat semnătura — puneți semnătura pe avizul pentru Cod", a spus premierul.
Mai multe pe Agerpres