Într-un articol din iunie 2011, cu titul "Căpuşa socialistă a supt un milion de euro de la stat", "Evenimentul zilei" a prezentat rezultatele unui controlul efectuat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) la complexurile energetice Turceni şi Rovinari. În urma acestor verificări a rezultat că firma de avocatură condusă de senatorul Dan Şova, din care a făcut parte şi Victor Ponta ca "senior partner", a încasat ilegal 4,4 milioane de lei. Avocaţii munceau, în acte, și câte 26 sau 27 de ore pe zi. Inspectorii ANAF au mai constatat grave încălcări ale contractelor încheiate de SCA "Şova & Asociaţii" cu cele două complexuri, contractele încălcând, la rândul lor, legislaţia privind achiziţiile publice.
Victor Ponta i-a dat chemat atunci în judecată pe jurnalistii Cătălin Antohe, Vlad Macovei, Marius Vulpe, Carmen Velicu și Cristian Vasilcoiu, dar și Editura Evenimentul și Capital, care au avut curajul de prezenta în paginile publicației contractul dintre Complexul Turceni și firma de avocatură "Șova și asociații", unde actualul premier a fost partener.