Actualul scenariu al Băncii Naţionale evidenţiază o traiectorie mai înaltă a ratei anuale prognozate a inflaţiei pe parcursul următorilor doi ani, în condiţiile în care aceasta a fost din nou revizuită considerabil, în sens ascendent pe termen scurt şi într-o mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei, se spune într-un comunicat al băncii centrale.
Totodată, în urma corecţiilor descendente din prima parte a anului 2022, antrenate de efecte de bază, rata anuală a inflaţiei este anticipată să coboare, dar să şi rămână marginal sub limita de sus a intervalului ţintei, peste valorile previzionate în luna mai 2021, pe fondul creşterii la cote relativ mai ridicate a excedentului de cerere agregată, redeschis în devans în trimestrul I 2021.
BNR menţionează că evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate generează însă incertitudini şi riscuri crescute la adresa actualelor previziuni, cel puţin în perspectivă apropiată, date fiind reluarea creşterii infectărilor pe plan intern şi încetinirea puternică a ritmului vaccinării, precum şi semnele emergenţei unui nou val pandemic în Europa şi pe alte continente, pe fondul răspândirii variantei mai contagioase de coronavirus (Delta).
"Surse de incertitudini şi riscuri rămân, de asemenea, conduita politicii fiscale şi absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU. Din această perspectivă, importante sunt coordonatele preconizatei rectificări bugetare şi strategia de consolidare bugetară prezumată a fi elaborată până în toamnă, conform recomandărilor instituţiilor europene, precum şi aprobarea de către CE a Planului naţional de redresare şi rezilienţă. Consolidarea fiscală/bugetară este vitală pentru stabilitatea economică, pentru atenuarea impactului şocurilor inflaţioniste", se spune în comunicat.
Pe piaţa muncii, BNR precizează că evoluţiile au continuat să se amelioreze, inclusiv în raport cu aşteptările, dar persistă incertitudini legate de perspectiva apropiată a situaţiei epidemiologice şi de implicaţiile sistării unor programe de sprijin guvernamental. Riscuri vin însă şi din tendinţele sincronizate de creştere a cotaţiilor multor materii prime, de natură să accelereze inflaţia pe plan mondial.
În şedinţa de vineri, 6 august 2021, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an, concomitent cu păstrarea controlului strict asupra lichidităţii de pe piaţa monetară. Totodată, instituţia a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75% pe an.
De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Deciziile CA al BNR vizează menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu corespunzător ţintei staţionare de inflaţie de 2,5% ą1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare.
BNR menţionează că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.