Este ceea ce a anunțat Canal 1 al televiziunii ruse, care a informat că a primit o scrisoare a Uniunii Europene de Televiziune (UER), organizatoare a concursului, în care regretă faptul că nu a putut soluționa problema acestui veto, scrie Agerpres.ro.
"Considerăm respingerea ucraineană absolut neîntemeiată și o tentativă a Ucrainei de a politiza concursul, în condițiile în care obiectivul (Eurovision) în cei 62 de ani de istorie a fost de a uni popoarele", notează televiziunea rusă.
Canal 1 a reamintit că UER a propus până la acest moment Rusiei ca Samoilova, o tânără cântăreață țintuită într-un scaun cu rotile, să participe prin duplex de la Moscova, via satelit, sau să aleagă un alt reprezentant, însă ambele soluții au fost considerate inacceptabile de televiziunea rusă.
Propunerea Eurovision este fără precedent și i-ar fi permis cântăreței să participe la a doua semifinală prin satelit. "Este ceva care nu s-a mai făcut niciodată în timpul celor 60 de ani de istorie ai UER", notase organizația.