Aceste informaţii, dezvăluite joi de cotidianul francez Libération, au fost confirmate dintr-o sursă judiciară, scrie vineri AFP, preluat de Agerpres.
Curtea de Apel din Paris a emis la 19 aprilie o hotărâre în care îi dă câştig de cauză reclamantei Odile Soudant, artist specializat în instalaţii de iluminat, într-un litigiu cu societatea ''Château Miraval''.
Acesta este şi numele vastei proprietăţi din Var dobândite în 2008 de cuplul vedetă american, aflat acum în proces de divorţ.
Justiţia franceză a condamnat această societate să plătească aproape 450.000 de euro (facturi neplătite, datorii şi prejudicii aduse imaginii şi reputaţiei) administratorului judiciar al companiei Lumieres Studio, creată de Odile Soudant, aflată astăzi în faliment.
Societatea Chateau Miraval a fost, de asemenea, somată să plătească plasticienei înseşi puţin peste 8.000 de euro reprezentând onorarii, precum şi 60.000 de euro prejudicii aduse imaginii şi reputaţiei sale. Cu încă 50.000 de euro costuri juridice, factura totală depăşeşte 500.000 de euro.
În Libération, Odile Soudant, care a lucrat în special alături de celebrul arhitect Jean Nouvel, îl atacă pe actor: ''Brad Pitt m-a adus la faliment şi şi-a însuşit munca mea''.
Potrivit ziarului, litigiul ar putea continua în domeniul drepturilor de autor.
Artista reproşează actorului că pretinde calitatea de autor al luminilor proiectate de ea pentru construcţia din secolul al XVII-lea şi dependinţele acesteia, înconjurate de 400 de hectare de păduri şi podgorii.
De asemenea, potrivit Libération, Odile Soudant a trimis o înştiinţare oficială casei Guerlain. O reclamă pentru unul dintre parfumurile acesteia o arată pe Angelina Jolie pe domeniul Miraval, având la un moment dat în fundal o scară pe care artista franceză pretinde că a pus-o în lumină.
Cele două vedete de film au asigurat în luna martie că, în ciuda separării lor, proprietatea pe care şi-au celebrat căsătoria în 2014 nu este de vânzare.