"Copilul este stabil şi continuă tratamentul pentru bronhopneumonie pe care a făcut-o după ce a aspirat un lichid din fântână. Este pe secţia de Pediatrie şi stă împreună cu mama lui. Sperăm să putem săptămâna viitoare să îl externăm. Cert este că săptămâna aceasta nu se va putea întămpla lucrul acesta deoarece mai are nevoie de monitorizare şi tratament", a declarat, pentru MEDIAFAX, Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al spitalului "Grigore Alexandrescu" din Capitală.
Până, marţi, băieţelul a fost ţinut pe secţia de Terapie Intensivă, unde a fost intubat şi ventilat, starea lui evoluând de la o zi la alta. Minorul a stat, în urmă cu mai bine de o săptămână, peste 10 ore pe jumătate în apă, într-o fântână, la peste 16 metri adâncime, fiind scos de pompieri cu ajutorul unor tije.