Conform legislaţiei în vigoare, elevii şi studenţii (inclusiv doctoranzii) cu vârsta între 18 şi 26 de ani sunt asiguraţi fără plata contribuţiei de asigurări de sănătate dacă nu realizează venituri din muncă.
Până acum, pentru a-şi actualiza calitatea de asigurat, cu toţii erau obligaţi la începutul fiecărui an de învăţământ să depună la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află o adeverinţă eliberată de instituţia în care studiază.
Protocolul semnat de Ministerul Educaţiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate permite eliminarea acestei formalităţi, în primă etapă pentru elevi, iar în fază secundă şi pentru studenţi/doctoranzi, se arată într-un comunicat de presă furnizat Ştirilor TVR.
Verificarea şi validarea calităţii de asigurat urmează să fie efectuate de CNAS. Casa va folosi servicii web dezvoltate de Ministerul Educaţiei, utilizând date din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România.
Ministerul Educaţiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor controla modul în care sunt respectate prevederile protocolului, pentru asigurarea protecţiei şi securităţii datelor furnizate.