Guvernarea Nicolae Văcăroiu a adus un aparent reviriment în buzunarele românilor, dar creșterile de venituri s-au dovedit a fi nesustenabile și au produs imediat o criză economică profundă.
"Știți de ce îmi aduce aminte această evoluție economică, în care avem creșterea PIB-ului simultan cu o inflație mare? De perioada Guvernului Văcăroiu, când s-a realizat o creștere economică falsă. După scăderea economică din anii de după Revoluție, a venit un guvern în care întârzierea reformelor și stimularea consumului au produs un reviriment în buzunarele românilor. Dar creșterile de venituri s-au dovedit nesustenabile și au produs imediat o criză. Ne amintim că a urmat criza din anii 1997-1999", a declarat la Realitatea TV Bogdan Glăvan, profesor de economie.
Potrivit analistului economic, istoria se repetă acum, iar politicenii duc aceleași politici populiste ca și în trecut. "Inflația va ajunge la 5%, toată lumea va resimți prețul acestei creșteri economice, este o creștere pauperizantă, nu spun că toată este falsă, dar nu e sustenabilă", a explicat Bogdan Glăvan.
Guvernul Nicolae Văcăroiu a condus România în perioada 19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996. Ministrul de Finanțe în acea perioadă a fost Florin Georgescu, care a avut aceeași funcție pentru câteva luni și în guvernarea Ponta 1. Începând din anul 2004, Florin Georgescu deține funcția de prim-viceguvernator și vicepreședinte al Consiliului de administrație al BNR.
Despre guvernarea Nicolae Văcăroiu, regretatul bancher Bogdan Baltazar spunea că "a mimat reforma". Referindu-se la anii 1992-1996, Baltazar a spus că a însemnat cea mai dăunătoare perioadă din istoria României'.
''Nenorocirea cu liberalizarea preţurilor de la 1 noiembrie 1990 a fost neacompanierea sa cu măsuri care să facă un bine", a explicat Baltazar. Echipei lui Nicolae Văcăroiu i s-a atras atenţia de către FMI să facă un sanatoriu din cele aproape 150 de firme mamut de la noi şi care, chiar cu 'injecţiile' de capital, au frânat până astăzi reforma economică'', a precizat Bogdan Baltazar.
După anii Guvernului Văcăroiu, PIB-ul a scăzut în 1997 cu 6,6%, iar în 1998 cu peste 5%. Recesiunea economică a continuat și în 1999.