„Am venit cu emoție ca să mulțumesc UMF Carol Davila pentru sprijinul pe care îl dați în a construi o profesie care are o dublă funcționalitate, de medic și de ofițer în Armata ROmână. Suntem in dublu an aniversar, am împlinit 160 de ani de la nașterea medicinei militare. (...)
Vreau să omagiez meseria de medic, perioada COVID, a pandemiei, a arătat că medicii se sacrifică din prima clipă, că sunt în prima linie”, a declarat ministrul Apărării - Vasile Dâncu, în discursul său de la deschiderea anului universitar, luni, la UMF Carol Davila din București.
"Nu am nicio îndoială că mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră, a fiecărui student, masterand, cursant sau doctorand este grea, fără îndoială, dar este nobilă. Aveţi datoria să vă pregătiţi, să vă instruiţi, să vă perfecţionaţi pentru a deveni acei lideri de care armata noastră are nevoie în viitorul apropiat. Încrederea înaltă pe care românii o au în instituţia militară va trebui consolidată şi confirmată prin rezultatele de excepţie pe care le aşteptăm de la generaţia dumneavoastră", a menţionat ministrul Apărării, Vasile Dâncu.
La început de octombrie marcăm, de fiecare dată cu emoții și speranțe, începutul unui nou an universitar, moment important pentru sistemul militar de învățământ superior care pregătește studenți pentru Armata României și pentru alte instituții din Sistemul Național de Apărare.
Dragi studenți,
Vă așteaptă o perioadă a speranţelor şi a ambiţiilor, o etapă pe care o parcurgeți pe drumul care vă pregătește pentru cariera militară pe care v-ați dorit-o.
Educaţia este investiţia pe care o naţiune o face pentru viitor și noi, cei care conducem Ministerul Apărării Naționale, considerăm că oamenii sunt resursa noastră cea mai de preţ.
Vă încurajez să fructificați la maximum oportunitățile pe care vi le oferă instituțiile militare de învățământ superior și să deveniți suma aspirațiilor voastre cele mai înalte. Doar prin performanțele dumneavoastră, Armata României va funcționa la standardele de performanță cerute de mediul de securitate al mileniului III.
Nu am nicio îndoială că mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră, a fiecărui student, masterand, cursant sau doctorand este grea, fără îndoială, dar este nobilă. Aveți datoria să vă pregătiți, să vă instruiți, să vă perfecționați pentru a deveni acei lideri de care armata noastră are nevoie în viitorul apropiat. Încrederea înaltă pe care românii o au în instituția militară va trebui consolidată și confirmată prin rezultatele de excepție pe care le așteptăm de la generația dumneavoastră.
Într-un mediu de securitate regional și global complex și impredictibil, care pune în fața strategilor militari noi și noi provocări, vă cer, dragi studenţi, să vă instruiţi temeinic, să daţi dovadă de responsabilitate în pregătire, să luaţi tot ceea ce este mai bun de pe tărâmul ştiinţei şi educaţiei, ca să deveniţi acele cadre militare cu viziune modernă, cu mentalitate de învingători, profesioniști polivalenţi şi competitivi, gata să își asume importantele misiuni care le vor fi încredințate.
Onorat corp didactic,
În calitate de profesor universitar, trăiesc alături de dumneavoastră bucuria începutului unui nou an în care ne vom întâlni la catedre și în amfiteatre cu tinerii studenți. Vă îndemn să transmiteţi noii generaţii tot ceea ce cunoaşteţi dumneavoastră mai bine, să puneţi accent pe acumulările calitative şi, mai ales, pe dezvoltarea abilităţilor de studiu. O mare parte din succesul acestor tineri, pe parcursul viitoarelor lor cariere militare, vi se va datora și dumneavoastră, dascălii și mentorii lor.
Vă mulțumim că reușiți să confirmați așteptările instituției militare, prin modelarea de caractere, instruire și educație de calitate.
Stimați părinți,
Vă rog să sprijiniţi eforturile noastre în formarea unor tineri destoinici, apţi să-şi servească ţara, dornici de afirmare, câştigători în toate împrejurările şi învingători în lupta cu viaţa şi cu noile provocări ale momentului.
Aveți de ce să fiți mândri astăzi! Fii și fiicele dumneavoastră își vor desăvârși educația primită acasă prin pregătirea militară dobândită în instituții de învățământ de elită la nivel național.
Vă mulțumim pentru sprijinul moral acordat și pentru încrederea necondiționată că și-au ales cariera dorită!
Dragi studenți și cursanți, vă doresc mult succes în pregătire, un an universitar cu împliniri şi cu bucurii, multă sănătate şi fericire!”, a mai transmis ministrul Apărării, Vasile Dâncu, în mesajul său la început de an universitar.