Acum, cluj24.ro dezvăluie că Varga ar fi luat de la omul de afaceri german Abris Lelbach mai multe împrumuturi în valoare totală de 61,72 milioane de euro, care aveau termen scadent la finale lunii decembrie 2018 și din care nu ar fi returnat nimic.
Ioan Varga a fost dat în judecată pentru returnarea unei datorii de peste 22 de milioane de euro
Este neclar de ce germanul Abris Lelbach, cel care i-a dat în nume propriu lui Varga trei împrumuturi în valoare totală de 41, 22 milioane de euro în 2015 și încă unul de peste 20 de milioane în 2016, cere returnarea unei datorii de 22,22 milioane de euro. E posibil să fie una dintre datorii, cu dobânzile aferente.
Numele lui Lelbach a fost legat de CFR Cluj la intrarea în insolvență a ardelenilor, pe 29 ianuarie 2015, și, mai ales, la ieșirea din insolvență, în luna mai 2017.
Despre el s-a spus că este unul dintre acționarii clubului german Werder Bremen și că are afaceri în domeniile mineritului, energiei imobiliarelor și industriei, inclusiv în România, unde, printre altele, este proprietarul firmei Formin SA, care și-a propus să extragă nămol la nivel industrial din Lacul Techirghiol. Ar avea o avere estimată la circa 2,5 miliarde de euro.
Dar lucrurile nu au fost deloc transparente la CFR, iar cea mai bună dovadă este că omul care a preluat oficial 62% din acțiunile clubului de la Arpad Paszkany este Marian Băgăcean. Cel care a dat câteva declarații din postura de număr 1 la CFR Cluj în perioada intrării/ieșirii din insolvență. De altfel, n-ar fi exclus ca și acum în acte tot el să figureze ca acționar principal, deși toată lumea știa că Neluțu Varga este cel care pompează milioanele în club.
- În cei 9 ani de implicare a lui Ioan Varga la la CFR Cluj, echipa a câștigat 5 tiluri de campioană, o Cupă a României și două Supercupe
Ioan Varga a primit patru împrumuturi de la germanul Abris Lelbach. Neamțul l-a dat în judecată și cere 22.220.000 de euro
- 12.000.000 de euro, împrumut din contul firmei Agathon către Ioan Varga, la data de 04.03.2015, cu termen de restituire la data de 15.12.2018
- 22.220.000 de euro, împrumut de la Abris Lelbach către Ioan Varga, la data de 21.05.2015, cu termen de restituire la data de 31.12.2018
- 7.000.000 de euro, împrumut din contul firmei Lelbach Holding Austria către Ioan Varga, la data de 07.07.2015, cu termen de restituire la data de 31.12.2018
- 20.500.000 de euro, împrumut din contul Lelbach Holding Germania către Ioan Varga, la data de 11.05.2016, cu termen de restituire la data de 15.12.2018.
Sursa: digisport.ro