EON Energie România și compania maghiară MVM au semnat deja un acord pentru această achiziție. În spațiul public au apărut inclusiv informații despre suma tranzacției, care s-ar ridica la aproximativ 200 de milioane de euro. Într-o declarație publică pe marginea acestui subiect, ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că achiziția nu a fost încă încheiată, pentru că este nevoie de aprobarea statului român, care se poate realiza printr-un aviz din partea Comisiei pentru Supravegherea Investițiilor Străine.
Sebastian Burduja - ministrul Energiei: „Sunt și alte instituții ale statului român prezente în comisie și această comisie va aduna toate informațiile și va da un aviz favorabil sau nefavorabil. Au existat multe precedente în care comisia de examinare nu a vizat astfel de tranzacții”.
Astfel, statul român ar putea bloca tranzacția. Mai mult, Comisia pentru Supravegherea Investițiilor Străine, din care fac parte și SRI și SIE, are puterea legală de a sesiza CSAT dacă constată probleme. Mai mult, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Rusia ar fi implicată, la rândul său, în această tranzacție. Potrivit unor surse, comisia a demarat mai multe verificări pentru a vedea dacă Federația Rusă are vreun interes. De asemenea, un punct de vedere va fi emis inclusiv de Ministerul Energiei, a mai anunțat Sebastian Burduja.
Ionuț Purica, expert în energie: „EON ar fi trebuit sau trebuie sa existe o clauza de premtiune a statului roman in momentul in care vrea sa se retraga din Romania astfel incat companiile de stat hidroelectrica, nuclear electrica, sa faca un consortiu pentru a cumpara ceea ce eon vrea sa vanda”.
Tranzacția a fost programată pentru anul acesta. În total, E.ON România are 3,4 milioane de clienți.