Ca și în ajun, temperatura a depășit sâmbătă 35 de grade Celsius la umbră în numeroase regiuni din Japonia, în unele zone ajungând la 39 de grade. Acest val de căldură, destul de obișnuit în acest sezon, s-a accentuat în ultimele zile.
Săptămâna trecută, potrivit Agenției pentru incendii și dezastre, peste 3.000 de persoane au ajuns la spital, înregistrându-se trei decese care au crescut la 14 numărul total al morților de la începutul sezonului, bilanț care a crescut de atunci. Săptămâna precedentă, 2.473 de oameni au trebuit să apeleze la medici, mai mult decât dublu față de cea dinainte.
În aproape jumătate din cazuri, este vorba de persoane de peste 65 de ani, categorie căreia îi corespunde un sfert din populația Japoniei.
În fiecare an, mii de japonezi sunt victime ale disconfortului din cauza temperaturilor ridicate și a greutății sufocante a aerului. Locurile publice și marea majoritate a locuințelor sunt dotate cu aparate de aer condiționat, dar unele persoane în vârstă sunt reticente în a le utiliza sau nu știu să le folosească.
Autoritățile cer desigur să se facă economie de energie în condițiile în care toate cele 48 de reactoare nucleare din arhipelag sunt oprite, dar insistă totuși asupra necesității de climatizare moderată pentru a evita incidentele de sănătate.