"România a decis în urma unei ședințe extraordinare continuare în acest moment a vaccinării cu AstraZeneca, față de care Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) recomandarea de vaccinare, având în vedere beneficii versus riscuri. (...) Un singur caz grav la un milion de persoane vaccinate, ceea ce este mult sub ce se anticipează în rândul populației generale. Astăzi se reevaluează datele colectate și raportate la nivel european. Joi, pe 18 martie, se așteaptă o clarificare a datelor de siuguranță și a celor legate de aceste evenimente tromboembolice", a afirmat Gheorghiță.
Potrivit coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, decizia de a continua vaccinarea cu serul de la AstraZeneca nu a fost deloc ușoară. Din contră, spune medicul, "a fost una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să le luăm".
"Cea mai ușoară decizie ar fi fost să spunem STOP, dar trebuie să ținem cont că ne aflăm în plină pandemie, cu oameni care se interenează în spital, care ajung la ATI, și mulți dintre ei care își pierd viața", a arătat acesta.
În context, Valeriu Gheorghiță a precizat că, în prezent, sunt 13 state la nivel european care au decis suspendarea unui singur lot AstraZeneca, 7 care au decis continuarea cu toate loturile, în vreme ce 15 state au decis suspendarea totală a vaccinării.
De asemenea, spune medicul militar, Marea Britanie, Canada și Australia au decis continuarea vaccinării.
"Analiza pe 16 milioane de persoane a arătat 37 de evenimente trombotice, din care 22 de embolie pulmonară. Există un caz de tromboză la 1 milion de persoane vaccinate. Cred că trebuie să acordăm credit Agenției Europene a Medicamentului, care a precizat ieri că nu există la acest moment date care să facă o legătură de cauzalitate între aceste evenimente trombotice și vaccinare", a mai spus coordonatorului campaniei naționale de vaccinare.