"În perioada 27 decembrie 2020 - 6 iunie 2021, un număr de 23.689 de persoane, ceea ce reprezintă 0,5% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză au avut un test pozitiv de infecţie cu SARS-CoV-2, însă mediana timpului scurs de la administrarea primei doze de vaccin şi până la confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a fost de 12 zile, ceea ce este în intervalul în care încă nu a apărut un răspuns imun protector. După cea de-a doua doză de vaccin, practic, după schema completă de vaccinare, în aceeaşi perioadă de timp, 27 decembrie 2020 - 6 iunie 2021, au fost confirmate cu infecţie 4.718 persoane, reprezentând 0,1% din totalul persoanelor vaccinate cu schemă completă. Mediana timpului scurs de la administrarea celei de-a doua doze sau de la finalizarea schemei de vaccinare până la confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2 este de 29 de zile", a declarat Gheorghiţă în conferinţa săptămânală de presă susţinută la Palatul Victoria.