''Sper că peste 20 de ani, când vom privi în urmă, vom putea spune că am făcut lucrul corect'', le-a declarat Von der Leyen jurnaliştilor în timpul călătoriei de întoarcere după o vizită efectuată la Kiev.
Potrivit şefei executivului comunitar, provocarea va fi aceea de a ieşi din summitul UE din 23 şi 24 iunie cu o poziţie unificată ''ce reflectă amploarea acestei decizii istorice''.
Comisia intenţionează să publice până la finalul săptămânii viitoare o recomandare în această privinţă.
''Ucraina a realizat multe în ultimii ani, dar rămân multe lucruri de făcut. Recomandarea noastră va reflecta cu grijă acest aspect'', a adăugat preşedinta Comisiei Europene.
În urmă cu câteva zile, ministrul ucrainean al dezvoltării regionale, Oleksii Cernişov, a declarat că se aşteaptă ca, la summitul de la Bruxelles din 23-24 iunie, cele 27 de ţări membre ale UE să aprobe acordarea statutului de candidat pentru Ucraina dacă săptămâna viitoare Comisia Europeană va face o recomandare în acest sens.
Cernişov este unul dintre cei patru emisari speciali ai preşedintelui Zelenski care în prezent fac lobby în capitalele ţărilor UE pentru aderarea Ucrainei.
La 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.