Un zimbru de la Rezervaţia din Haţeg este primul exemplar inclus în programul de reintroducere a "Uriaşilor Europei" în Carpaţii Meridionali, scrie zhd.ro.
România rescrie povestea zimbrilor. Animalele străbunilor se întorc în păduri, după trei secole de când au fost vânate ultimele exemplare din Moldova şi Transilvania. Zimbrul va fi readus la viaţă în natură prin programul “Rewilding Europe”, care debutează în luna mai şi este o iniţiativă europeană a organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF) Romania.
Proiectul îşi propune reintroducerea zimbrilor în Carpaţii Meridionali, dar urmăreşte şi diversificarea fondului genetic al zimbrului în România, prin schimburi de exemplare între rezervaţiile din ţară şi cele din restul Europei – pentru evitarea consangvinizării (împerecheri înrudite; puii rezultaţi prezintă un risc crescut de malformaţii).
"Într-o primă etapă, în programul de reintroducere este inclusă o femelă (Roxana) de la Rezervaţia ‘Slivuţ‘, din Haţeg. Aceasta va fi trimisă în Munţii Ţarcu, din Caraş-Severin, iar în locul ei, vom aduce o femelă (Spider-woman) de la o rezervaţie din Springe, Germania, care va participa la reproducere şi la ameliorarea genetică a populaţiei de la Slivuţ”, a explicat pentru ZHD biogeograful Adrian Hăgăţiş, de la WWF Romania, managerul proiectului.