„Putem aprecia că în starea cea mai gravă sunt cele două persoane lovite pe centură şi bărbatul înjunghiat. Totuşi, nu este o situaţie critică, toţi răniţii sunt în stare stabilă, sunt echilibraţi. Trei persoane sunt la Terapie intensivă, ceilalţi au fost mutaţi pe secţii. Rămân sub supraveghere”; a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Brăila, Alina Neacşu.
Mai mulţi medici au venit de acasă să intervină, iar pe parcursul nopţii victimele au fost transferate în secţii ale spitalului din Brăila.
Printre răniţi se află şi doi copii de 11 şi de 13 ani care sunt în afară oricărui pericol, fiind internaţi la Secţia Chirurgie Infantilă.
Adulţii răniţi au între 43 şi 62 de ani, în starea cea mai gravă fiind bărbatul înjunghiat şi cele două persoane lovite pe centură.
Atacatorul, un tânăr de 2 de ani, cu antecedente, află luni dacă va petrece următoarele 30 de zile după gratii.